Dulceață de căpșuni


E vremea căpșunilor, dragii mei!!! Ce poate fi mai delicios decât o felie de pâine cu unt și dulceață de căpșuni alături de o ceașcă de ceai, cafea sau lapte? 
Am cules un kilogram de căpșuni parfumate și gustoase și m-am decis să le fac dulceață. La un kg de căpșuni tăiate în sferturi am folosit 600 g de zahăr și un sfert de linguriță de sare de lămâie.


 Căpșunile și zahărul le-am pus într-o cratiță câteva ore să-și lase zeama...


apoi, le-am pus să fiarbă la foc mic, fără să amestec în dulceață (doar se scutură cratița din când în când). 


Dulceața am lăsat-o să fiarbă, îndepărtând tot timpul spuma ce se formeză deasupra. Vom ști când este gata după faptul că siropul se "leagă", devine lipicios, iar daca luăm cu lingurița puțin și îl punem pe o farfurie, acesta se întărește într-o forma regulată. 
Dintr-un kg de fructe mi-a ieșit un borcan de 450 g și un bol pentru mâncat la micul dejun. 
Să aveți poftă bună!! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu