Tocăniță de cartofi cu costițe de porc marinate


Azi mi s-a făcut poftă de o tocăniță decadentă cu coaste de porc marinate (cam neprietenoasă cu arterele, dar dacă nu devine obișnuință, atunci e de bine :)).
Să vă spun cum am făcut-o și ce am folosit. Astfel, ca ingrediente mi-am pregătit:

• o bucată de coaste de porc
• o ceapă mare albă
• 4 căței de usturoi
• 2 roșii coapte
• cartofi noi curățați
• cimbru, rozmarin și pătrunjel verde
• boia, sare, piper și un vârf de linguriță de chimen măcinat
• ulei de măsline
• o lingură de oțet balsamic roșu 


 
Mai întâi am pregătit marinada din cimbru, rozmarin și 2 căței de usturoi pe care i-am pus în mojar...


...i-am mărunțit, apoi am adăugat 2 linguri de ulei de măsline și cu pasta obținută am uns bine bucățile de coaste. Peste am turnat o lingură de oțet balsamic roșu și le-am lăsat un sfert de oră să se marineze (dacă aveți timp, lăsați-le mai mult).

  
Pentru că pasta cu care le-am uns conține ulei, am prăjit costele într-o tigaie fără a mai adăuga ulei. Le-am rumenit pe toate părțile...


 ...apoi le-am scos pe o farfurie. În aceeași tigaie am călit ceapa și usturoiul rămas, tocate, apoi le-am transferat într-o oală mai încăpătoare. Am pus o linguriță de boia și chimenul, le-am lăsat câteva secunde să se prăjească, apoi am adăugat apă. Bucățile de carne și roșiile tocate le-am adăugat la tocăniță și le-am lăsat să fiarbă la foc mic până ce carnea s-a frăgezit.
Cartofii, tăiați bucăți, i-am pus în mâncare și am lăsat-o să fiarbă în continuare.
La final am pus o mână de pătrunjel verde tocat, câteva crenguțe de cimbru, sare și piper. Tocănița merge de minune cu o salată de roșii. 
Să aveți poftă bună!!! 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu