Înghețată de mango și banane cu cardamom




În căutarea unor arome deosebite de înghețată, am dat peste această rețetă deosebit de simplă și cu un gust aparte, datorită mirodeniilor. Este răcoritoare, numai bună de savurat după o zi de muncă sau într-un weekend de răsfăț :)).

Ingrediente:
• 1 mango
• 1 banană
• 2 căni de suc de mango sau piersici (eu am folosit nectar de piersici)
• 1 lingură de zeamă de lămâie
• 2 căni de iaurt gras
• un vârf de cuțit de cardamom măcinat
• un vârf de cuțit de chimen măcinat
• frunze de lămâiță pentru ornat


Am curățat fructele, le-am tăiat în cuburi...


 .... și împreună cu celelealte ingrediente le-am mărunțit și amestecat bine cu ajutorului unui blender. Am turnat amestecul pentru înghețată într-o formă de plastic cu capac și l-am pus în congelator.

 
După 2 ore de stat la rece, se amestecă în înghețată cu o lingură și din nou la congelator pentru câteva ore sau peste noapte.
Este delicioasă ornată cu frunze de lămâiță și bucăți de nectarine.
Să aveți poftă bună!!! 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu