Foccacia cu măsline verzi


Ieri m-am  apucat de frământat pâine, mai bine zis o foccacia, adică o pâine plată originară din Italia (am găsit pe net explicaţia asta).
Am început prin a face o maia din 3-4 linguri de făină, 1 plic de drojdie uscată, un pic de zahăr şi lapte călduţ.

 

Am lăsat-o să crească lângă foc cam o jumătate de oră şi la final arăta aşa ...


Până a crescut maiaua am pregătit rozmarinul şi măslinele.


Am cernut 500 g de făină într-un caston şi am făcut un crater în mijlocul ei. Am turnat maiaua, 50 g unt topit şi răcit, 6 linguri de ulei, sare, rozmarinul tocat, oregano. Am început să frământ aluatul cu  lapte şi apă până a devenit elastic şi se desprindea uşor de pe vas şi mâini.


L-am lăsat să crească la căldură cam o oră, după care l-am mai frământat un pic, l-am întins cu palmele într-o tavă pe care am pus hârtie de copt, am pus măslinele pe el (apăsaţi-le uşor) şi l-am crestat cu cuţitul (am vrut să reprezinte o frunză :)).


Pâinica mea s-a copt în cuptorul încălzit cam o oră, după care am dat-o cu un pic de apă rece şi am mai pus-o la cuptor câteva minute (se rumeneşte mai frumos deasupra dacă o daţi cu apă).


Foarte bună a ieşit pâinica mea!! Să aveţi poftă bună!!

2 comentarii: