Supă cremă de păstârnac copt


Azi am făcut o supă cremă la care mă gândesc de ceva vreme. Chiar şi ingredientele le-am luat din timpul săptămânii trecute dar de abia azi le-a venit rândul.

Ingrediente:
- 700g de păstârnac
- un bulb de usturoi
- carne afumată (se poate şi cu kaiser)
- 100 ml smântână pentru gătit  
- 1 cartof 
- o ceapă roşie 
- ceapă verde 

Începem prin a pune la copt usturoiul necurăţat într-o tavă, pentru 10 minute. Între timp am curăţat păstârnacul şi l-am tăiat bucăţi. După cele 10 minute se adaugă în tavă şi păstârnacul stropit cu un pic de ulei. Se mai lasă la cuptor cam 30 minute.

  

 

Usturoiul copt se lasă să se răcească şi se stoarce. Se obţine o pastă cu un gust deosebit. Sfatul meu este să puneţi la copt doar bucăţile mari de usturoi, deoarece cele mici se usucă la copt şi nu le puteţi folosi. La fel am păţit şi eu, doar din 2 căţei am obţinut pastă.



Într-o oală de supă se căleşte ceapa tăiată mărunt, se adaugă supă de pui, păstărnacul, cartoful, carnea afumată şi se lasă la fiert până legumele şi carnea sunt gata. Carnea se scoate din supă şi într-un blender se pasează legumele fierte împreună cu pasta de usturoi. În aceeaşi oală se pune supa pasată, smântâna pentru gătit şi se mai dă un clocot. Se sărează, se piperează şi se serveşte cu carnea tăiată mărunt, ceapă verde şi un strop de ulei de măsline.


Să aveţi poftă bună!!

Paste bolognese

Nu cred că trebuie să vă mai spun că suntem fani paste :)). Meniul de azi... paste bolognese!!
 

Ingrediente:
• 500g carne tocată mixtă
• 2 cepe medii 
• 2-3 căței de usturoi (rețeta originală nu are în compoziție usturoi, dar să nu fim foarte conservatori :))
• o conservă de roșii întregi
• oregano, busuioc și cimbru 


Se încinge un pic de ulei într-o tigaie înaltă sau o cratiță, se călește ceapa tocată până devine lucioasă, se adaugă usturoiul tăiat felii și carnea. Lăsaţi pe foc până se rumeneşte carnea (se amestecă din când în când pentru a o mărunți).
Se toarnă conserva de roşii (în prealabil am zdrobit cu furculiţa roşiile), se adaugă o cană de apă şi se lasă la fiert aproximativ o oră (în reţetă menţionau 2 ore de fiert la foc mic cu 3 căni apă, dar ne era prea foame să mai aşteptăm). 
Pastele se fierb şi se strecoară. Când sosul este gata se adaugă mirodeniile, se sărează şi se piperează. Se serveşte cu parmezan ras presărat deasupra.


Să aveţi poftă bună!! 
 

Tocăniță de porc cu mămăligă


Ieri am făcut o tocăniță cu mămăligă tradițională, simplă și gustoasă (yammy!!). Am folosit cotlet de porc tăiat bucăți, 2 cepe mari, niște usturoi curățat și feliat, un morcov tăiat bucăți mari, un ardei tăiat feliuțe și pătrunjel verde. Se călește carnea în puțin ulei, se scoate și se păstrează cald și în același ulei se călesc legumele. Se adaugă carnea, boia dulce, piper, pastă de ardei și apă (puteți pune bulion în loc de apă).

 
 

Se dă la cuptor pentru aproximativ 1 oră sau chiar mai mult (cât vă țin băierele de foame și poftă :)), se sărează și se adaugă pătrunjelul. Se servește cu mămăligă și gogoșari murați. Delicios!


Să aveți poftă bună!! 

Șnițel de curcan

Sâmbătă, pe lângă ciorba de pui cu tarhon, am făcut și niște șnițele din piept de curcan, că prea stăteau liniștite în congelator bătute și piperate, numai bune de prăjit. 


Ingrediente:
• câteva felii de piept de curcan, puțin bătute (să nu le zduncinăm prea tare) :))
• 1 ou întreg și un albuș (rămas de la ciorbă)
• 3 linguri de făină
• lapte
• un pic de bere (frăgezește carnea)
• 2 linguri de pesmet
• sare

Se amestecă cu telul ouăle bătute, făina, berea, laptele și pesmetul, până are consistența unei smântâni mai groase, se dă carnea prin acest aluat și se prăjește în ulei încins.

 

Gata! Să aveți poftă bună!! 

Ciorbă de pui cu tarhon

Ciorba aceasta este papa bun de weekend, adică îmi completează starea de bine și relaxare pe care mi-o dau zilele de sâmbătă și duminică :)).


Ingrediente:

• 2 pulpe de pui
• 3 morcovi 
• 2 bucăți de păstârnac sau pătrunjel rădăcină
• 1 ceapă
• 2 căței de usturoi
• orez
• 3 cartofi mici
• ardei 
• tarhon uscat 

Pulpele se pun la fiert în apă rece, se spumează când fierb, se adaugă usturoiul și ardeiul. Morcovii și păstârnacul se dau prin răzătoarea mare, se călesc în puțin ulei și se adaugă în supă.

 

Când legumele sunt aproape fierte se adaugă cartofii tăiați cuburi și orezul spălat și scurs. 
După ce orezul este fiert, se scoate ardeiul și usturoiul, se sărează, se piperează și se presară tarhonul. Carnea de pui se desprinde de pe oase, se taie bucățele și se pune din nou în ciorbă. Se lasă să se răcorească. 
Se amestecă un gălbenuș de ou cu smântână și cu zeamă din ciorbă și se acrește după preferință (am acrit-o cu zeamă de ardei iute murat). 



 Să aveți poftă bună!!

Pui marocan

Am primit zilele trecute de la sora mea nişte minunate CONDIMENTE!!!! M-am simţit ca Alice în Ţara Minunilor!!! Să vă spun ce minunăţii am primit: şofran, tumeric (indian saffron), curry, sumak, chimen, chili pepper şi bitter pepper (pe ultimele încă le studiez :)).
Azi m-am decis să-mi calc pe suflet şi să le probez, nu numai să le admir. Am început cu ceva simplu: pulpe de pui în stil marocan.


 Ingrediente:

• 4 pulpe de pui
• 2 cepe mijlocii tăiate 
• 3 căţei de usturoi
• 3 linguriţe de pastă de gogoşari
• şofran, tumeric, ghimbir şi chimen
• câteva bucăţele de coajă de lămâie 


 Şofranul l-am pozat de aproape că e vedeta serii :))


Într-un vas de ceramică am pus pulpele; ceapa şi usturoiul se aşează peste acestea, se sărează, se piperează şi se presară toate condimentele peste ele.


Se toarnă puţin ulei de măsline peste pulpe şi apă. Se acoperă cu un capac sau cu folie de aluminiu şi se dă la cuptor. Când pulpele sunt aproape gata, se ia capacul sau folia (ca să se rumenească frumos), se adaugă pasta de gogoşari şi coaja tăiată de lămâie.
Cina e gata!! 
Noi am servit-o cu un vin alb de Lechinţa - delicios! (ştiaţi că odinioară vinul de Lechinţa era unul din vinurile casei imperiale austriece?)




Să aveţi poftă bună!! 

Iahnie de fasole

Îmi era dor de tradiţionala şi "păcătoasa" iahnie de fasole, aşa că m-am conformat şi am găti-o ieri. 


Am început prin a pune la înmuiat fasolea cu o seară înainte. Am cumpărat o conservă de roşii, am tocat o ceapă mare roşie, 2 căţei de usturoi şi le-am aşezat frumos pentru poză împreună cu 3 frunze de dafin şi nişte cimbru.

 
 

Fasolea am pus-o la fiert în apă rece. Cum dă în clocot se trage de pe foc şi se schimbă apa pentru a reduce din efectul nedorit ale boabelor :)). Se mai repetă o dată acest "ritual", apoi se lasă să fiarbă liniştită.
Când este aproape gata, separat într-un vas se căleşte ceapa şi usturoiul, se adaugă un pic de boia dulce, roşiile pasate, fasolea, cimbrul şi frunzele de dafin.
Se lasă să fiarbă până fasolea e gata, se sărează, piperează şi se mai adaugă un pic de cimbru (dacă vă place).
Se serveşte cu murături şi pâine de secară. Yammy!!


Să aveţi poftă bună!!