Sandwich cu jambon


Dacă nu mai ştiţi ce să mâncaţi la servici, vă dau o idee: sandwich cu multe bunătăţi - pe lângă felii de jambon conţine pastă de gogoşari, pastă de hrean, măsline, o roşie, un castravete, brânză rasă amestecată cu mărar verde (opţional), măsline verzi şi unt.


Am început cu o baghetă tăiată în patru, unsă cu unt şi un pic de pastă de gogoşari. Pe feliile de baghetă am pus jambonul cu pasta de hrean,


 apoi brânza rasă, mărarul, roşia, castravetele şi măslinele tăiate felii.


Am suprapus feliile şi am păpat sandwich-ul cu salată de roşii şi castravete.


Să aveţi poftă bună!! 

Salată de cartofi cu gogoșari murați


Salata asta am facut-o în 2 timpi și 3 mișcări. Să vă explic cum: am luat câțiva cartofi (vreo 5) și i-am pus să fiarbă în coajă. Separat am tăiat solzișori o jumătate de ceapă și un gogoșar murat.


Am curățat de coajă cartofii fierți și i-am tăiat cubulețe. Peste ei am adăugat ceapa, gogoșarul, sare, piper și puțin ulei. Am amestecat toate ingredientele, le-am lăsat puţintel deoparte să se înmoie ceapa și gata salata.
Noi am păpat-o cu castraveţi muraţi şi cârnăciori.


Să aveţi poftă bună!! 


Ciorba de varza cu afumătură (Lușcoș)

Aceasta, dragii mei :)), este o ciorbă delicioasă și hrănitoare, numai bună pentru zile friguroase.


Eu care sunt mare amatoare de supe (sufăr de sete dacă nu am supă sau ciorbă), în săptămâna care tocmai se încheie nu am apucat să pap nici măcar o lingură de zamă, cum se zice pe la noi. Așa că ieri am recuperat cu ciorba de față.

Ingrediente:
• o bucată de afumătură (ciolan, coaste sau ce aveți) 
• o jumătate de varză potrivită (pentru papa la 2 persoane e suficient)
• o ceapă
• un morcov și un păstârnac
• bulion sau roșii din conservă 
• mărar proaspăt și cimbru

Am tocat varza și ceapa, iar morcovul și păstârnacul le-am tăiat cubulețe.

 

Carnea am pus-o la fiert în apă rece (am schimbat apa de două ori să scot sarea în exces), am spumat-o de câte ori a fost nevoie, apoi, când carnea e aproape gata, am adăugat varza, legumele și un pic de cimbru uscat.
Când toate au fiert, am adăugat bulionul, un pic de boia, sare, piper, mărarul tocat și cimbru. 
Noi am păpat-o cu smântână și mărar presărat. O bunătate!!!

   
Să aveți poftă bună!! 

Ciorbă de fasole verde și ciuperci

Combinația de fasole verde și ciuperci m-a surprins plăcut când am mâncat prima dată o astfel de ciorbă la o tanti din Maramureș, mai exact din Cavnic. Așa că m-am decis  acum câteva zile să o încerc. Este foarte gustoasă și sățioasă, numai bună pentru vremurile de afară.

Ingrediente:
• o pungă de fasole verde congelată
• o mână de ciuperci tăiate 
• o bucată de afumătură
• zarzavaturi pentru ciorbă (morcovi, ceva albitură, o ceapă)
• roșii din conservă sau bulion
• ceapă verde (opțional) 
• 2-3 căței de usturoi

Pe scurt, am pus afumătura la fiert în apă rece, i-a schimbat apa de 2 ori pentru a mai scoate sarea din ea, apoi, când carnea e aproape fiartă, am adăugat fasolea, ciupercile și zarzavatul tăiat. 
Când s-au fiert și legumele am pus roșiile sau bulionul, un pic de boia (se poate face și un mic rântaș, fiecare cum preferă), se mai dă un clocot și la final se adaugă sare, piper, frunze de leuștean și țelină. Cățeii de usturoi i-am pisat și i-am adăugat și pe ei în ciorbă. Se servește cu smântănă și ceapă verde.
Să aveți poftă bună!! 

Penne cu ficăţei de pui


Nu prea îmi găsesc cuvintele, datorită unei tuse care mă chinuie, aşa că vă descriu succint ce am păpat noi aseară.
Am cumpărat o tavă de ficăţei de pui, o cutie de roşii şi o pungă de penne. Am tăiat felii 2 cepe şi 2 căţei de usturoi, le-am călit în puţin ulei, apoi am adăugat ficăţeii şi i-am lăsat să prindă puţină culoare. 
Cutia de roşii am turnat-o peste aceştia, am presărat puţină boia şi am lăsat mâncarea să fiarbă la foc domol până au fiert şi pastele. Se presară pătrunjel verde, sare şi piper.


Să aveţi poftă bună!!

Spanac cu ouă ochiuri


Sunt convinsă că mulţi adoră spanacul (eu sunt printre cei mai mari fani, doar am crescut cu Popeye Marinarul!!!). Deşi îmi place cel proaspăt, am făcut un compromis cu cel congelat (ce să fac dacă afară sunt multe grade cu minus şi de abia acum ursu' şi-a scos nasul din bârlog?).

Ingrediente:
• 500g spanac congelat
• o ceapă
• 5 căţei de usturoi
• o cană cu lapte
• 3 linguri de smântână
• ouă 
• sare şi piper

Spanacul se opăreşte în apă fiartă pentru câteva minute şi se scurge. Separat, se căleşte ceapa şi 3 căţei de usturoi mărunţiţi, se adaugă spanacul, laptele şi un pic de apă (în funcţie de cât sos doriţi să aveţi în farfurie) şi se lasă la fiert la foc mic pentru câteva minute, mestecând din când în când. 

 

Smântâna şi restul de căţei de usturoi pisaţi se adaugă în mâncarea de spanac.


Am pus sare, piper şi am prăjit într-o tigaie câte 2 ouă pentru fiecare (în poză am pus doar un ou, celuilalt binenţeles că i s-a spart gălbenuşul). 


Să aveţi poftă bună!! 

Salată de vinete


Dragilor mi s-a făcut dor de o salată de vinete cu maioneză aşa că am acţionat în consecinţă.
Am cumpărat 2 baghete de pâine neagră, nişte roşii, am decongelat o pungă mică de vinete şi am făcut o maioneză dintr-un gălbenuş de ou. Şi, să nu uit, am tocat şi o jumătate de ceapă.

Am amestecat vinetele, ceapa şi maioneza. Baghetele tăiate în jumătate se ung cu salată şi se servesc cu roşii. Hmmm...yammy!!


Să aveţi poftă bună!!